Tomac: Ce a facut ieri Jandarmeria arată cât de nepregatită este administrația românească să gestioneze crize mici

Tomac: Ce a facut ieri Jandarmeria arată cât de nepregatită este administrația românească să gestioneze crize mici
Publicat: 23/10/2016, 11:52
Actualizat: 23/10/2016, 20:17

Într-o postare pe Facebook, Tomac susține că „Marșul pentru Basarabia” nu s-a aflat, sâmbătă, la prima ediție în condițiile în care Acțiunea 2012 îl organizează în Capitală „de câțiva ani deja”.

„În același spirit, în urmă cu patru ani, tinerii unioniști din România și R. Moldova i-au invitat pe candidații pentru Parlamentul României să semneze un pact pentru Basarabia, care cuprindea câteva obiective ce țin de apropierea celor două maluri ale Prutului. 80% dintre candidați au semnat acel pact simbolic, pentru că erau în campanie, pentru ca apoi, când au devenit parlamentari, să uite și să-l ignore cu desăvârșire. Ca dovadă, legea privind reducerea taxelor consulare în procesul de redobândire a cetățeniei române a fost respinsă in Parlament”, a afirmat Tomac.

„Liderii tinerilor unioniști ne-au informat acum o săptămână ca vor organiza o manifestație publică la București, cu scopul de a le cere partidelor politice să-si asume în programele lor de guvernare o agenda pro Unire, pentru ca în 2018 vom marca 100 de ani de la reîntregirea României. Ce a facut ieri Jandarmeria, bruscând niște oameni pentru că promovau un mesaj atât de important, arată cât de nepregătită este administrația românească să gestioneze crize mici, care pot provoca multă dezamăgire și indignare”, a mai spus Tomac.

Președintele executiv al PMP este de părere că Executivul „nu poate ignora incidentul și trebuie să dea un semnal clar pentru a clarifica situația”.

Liderii unioniștilor au anunțat că se vor întâlni, duminică, cu reprezentanți ai Partidului Național Liberal (PNL), Partidului Mișcarea Populară (PMP), Alianței Liberalilor și Democraților din România(ALDE), dar și ai Uniunii Salvați România (USR).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Cei care au permis CATEGORIA B nu au voie, sub nicio formă. Regula spune că...
Bomba anului în lumea mondenă. Pe cine a refuzat Cătălin Botezatu
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Unii angajați au început să-și ia concediu fără să le mai spună șefilor
×